Prietenia o chestiune temporala sau temporara?

Poate nu m-am exprimat tocmai bine, dar dupa o anumita varsta nu mai exista prieteni!

Sunt genul de persoana  pentru care conteaza calitatea relatiilor si nu suma lor. Cu toate acestea, am observat pe propria-mi piele, dar si din experienta altora ca prietenia e o necesitate mai mult in anii copilariei si adolescentei, decat in cei ai maturitatii si intelepciunii.

Cand nu mai simti nevoia unui prieten, inseamna ca te-ai maturizat destul si iti esti suficient tie insuti.

A nu se confunda prieten cu coleg, vecin, cunostinte...ma refer la prieten in sensul cel mai profund al cuvantului, de alter ego.

De cele mai multe ori, prieteniile mari sfarsesc cu dusmanii si rautati pe masura.

Ar putea exista, totusi, prietenie intre persoane de sexe diferite? E posibil ca aceasta relatie sa fie una sincera la inceput, dar e supusa prejudecatilor...si, cu timpul sa se transforme in altceva si atunci nu mai vorbim de prietenie!

Noi vrem putere!

Stau si ma gandesc uneori la ceea ce se intampla in jurul nostru.
 Lupta intre partidele politice,  lupta intre sot si sotie, lupta intre parinti si copii, lupta chiar si cu noi insine...Pentru ce? Raspunsul e simplu. Pentru putere!
Unii vor puterea, altii o au si si-o manifesta!...putere fizica, putere politica, putere finanaciara, putere de influenta, putere de manipulare, putere de rezistenta, putere de consum, putere de convingere...oricum PUTERE!

Meseriile

Absolventa de Liceu Pedagogic, incercam sa pun in practica cu nepotica mea, Diana, teoria invatata 5 ani in timpul liceului.
Intr-o zi din vacanta de vara din timpul studentiei mele, o iau pe Diana pe o banca si incerc sa aflu de la ea ce vrea sa se faca cand va fi mare?
Cum ea ma privea uimita (avea pe atunci vreo 4 ani), iau meseriile pe rand si i le descriu copilului din punct de vedere al utilitatii lor: medicii ajuta oamenii aflati in suferinta pentru vindecarea lor, croitorii sunt cei care ne fac hainutele pe care le purtam, politistii ne apara de infractori, educatorii ne invata sa scriem, sa citim...etc.
Dupa ce mai enumar si descriu eu cateva meserii (sofer, vanzatoare, tamplar...), ca sa trag o concluzie a lectiei proaspat predate, o intreb pe Diana:
- Din toate aceste meserii, tie care iti place cel mai mult? Tu ce ai vrea sa fii cand vei fi mare si de ce?
La care ea imi raspunde:
- Eu vreau sa fiu ca tine!
Va inchipuiti mandria de pe chipul meu, dar si uimirea...
- Cum adica sa fii ca mine????
-Pai ca tine, ca tu nu faci nimic!
Si de atunci m-am obisnuit atat de tare sa nu fac nimic, incat tind sa-i dau dreptate sefului meu care imi spune acelasi lucru.

Femeie saraca angajez firma de curatenie!

In 2007 eram nou angajata la o institutie "cu renume".
Timida, nestiutoare si putin complexata de tineretea si nepriceperea mea in treburile gospodaresti, ascultam cum colegele mele (niste doamne respectabile, cu o anumita pozitie sociala) vorbeau despre muraturile de toamna, pregatirea mesei de revelion (cu retete de prin diferite restaurante), curatenia de primavara si vacanta de vara (obligatoriu "afara") si ma minunam de ce auzeam...
Dar, ca orice femeie care vrea sa se integreze repede si bine, solicit uneia dintre doamne sa ma recomande patroanei firmei de curatenie cu care colabora ea de vreo 2-3 ori pe an.
Zis si facut: o suna colega, patroana se lasa rugata (ca e foarte ocupata, ca ea lucreaza acasa la toti medicii, avocatii, bancherii din oras) si intr-o zi  vine si la mine.
De cand am aflat data cand vine la mine, ma apuc de curatenie...sa nu vorbeasca patroana la toti "medicii, avocatii, bancherii" ca a gasit dezastru la mine acasa...
Dimineata, la ora 9.00 in fata blocului apare o dubita din care coboara 2 femei si 2 baieti (copii lor) care mai de care cu lavete, mop, galeti, solutii etc. Nu va descriu incantarea mea: solutii profesionale, firma specializata in curatenie...plus ca vecinele ma invidiau...
Vorbesc cu patroana si zice ca ar fi indicat sa plecam de acasa si sa ne intoarcem pe le 5-6 dupa-amiaza, cand vom gasi apartamentul lucind de curatenie.
Ce curatenie ca deja o facusem eu!...dar trebuia sa vina si firma sa ma inscriu si eu in clientela ei, lumea buna a orasului.
Ne petrecem ziua la tara, putin ingrijorati ca se facuse 7 si patroana nu mai suna, iar noi plecam la mare a doua zi si mai aveam de facut bagaje...o sun.
Ce credeti, imi spune ca mai are vreo ora, ca e mult de munca (ei fiind 4) si ma suna ea cand termina.
Va dati seama ca stateam ca pe ghimpi la tara..si ma hotarasc sa vin oricum, chiar daca nu a terminat,ei lucreaza, eu fac bagajele de mare.
Bineinteles ca nu i-am spus la telefon ca vin si o gasesc pe patroana la tigara pe balcon, doar ea cu sora-sa, baietii plecasera (ei venisera doar pentru impresie la inceput), iar baia si holul neatinse.
M-am enervat putin si daca au vazut ele asta, in 10 minute terminasera si cele 2 incaperi (va dati seama cat de serios au abordat problema in cele 10 ore).
Nu ma mai interesa calitatea muncii prestate, vroiam doar sa plece o data sa pot termina bagajele  de mare.
Un alt soc l-am avut la aflarea pretului: 1.700.000 in 2007 pentru un apartament cu 3 camere...curat!
Am uitat sa precizez ca apartamentul se afla intr-un bloc nou construit (2003) si toate erau aproape noi!
Daca printre cititori e vreo tanara gaspodina ca si mine, sper sa inteleaga ce am vrut sa spun.
In rest, tot respectul pentru cine isi permite acest gen de serviciu...

De ce iau pauza de masa?

De cand ma stiu am fost o tipa un pic plinuta, sau cel putin cu tendinta de ingrasare. Colegii la serviciu ma stiu preocupata de ceea ce mananc si, mai eles, cat.
 In fiecare zi incep cate o cura de slabire sau, cel putin, intentionez sa ma apuc de ea, iar dupa orele amiezii o abandonez. Dar in fiecare zi iau pauza de masa, in timpul programului. De obicei, mananc cereale sau alte nimicuri. Uneori nu mananc deloc, dar vin o fuga pana acasa (stau atat de aproape de serviciu, incat colegii ma intreaba de ce nu-mi iau biroul acasa? sau de ce nu-mi fac o telegondola pe ruta balcon-birou?).
Evadarea asta de 15 minute, desprinderea de scaunul biroului si revenirea acasa ma umple de fericire si ma reincarca energetic.
Desigur, sunt si zile cand am  prea mult de lucru si nu pot veni acasa in pauza de masa...si se simte. Nu am aceeasi eficienta si acelasi spor.
Ma intreb care e explicatia? exista una?